Magneziu

1. INFORMATII GENERALE SI RECOMANDARI:

Magneziul este un factor esențial în foarte multe reacții enzimatice, fie că este parte integrantă a unei metaloenzime sau activator, și joacă un rol important în glicoliză, respirația celulară și transportul transmembranar al calciului. Magneziul este, în principal, reglat de rata de excreție renală a magneziului și, împreună cu calciul, este supus efectelor hormonului paratiroidian. Prin urmare, creșterea reabsorbției calciului duce la inhibarea competitivă a absorbției de magneziu. Măsurătorile de magneziu sunt utilizate în diagnosticarea și tratarea hipomagnezemiei (nivel anormal de scăzut) și hipermagnezemiei (nivel anormal de crescut). Cea mai bine definită manifestare a deficienței de magneziu este diminuarea funcției neuromusculare. De exemplu, hiperiritabilitatea, tetania, convulsiile și modificări ale electrocardiogramei. Hipomagnezemia se întâlnește în cazul diabetului, alcoolismului cronic, diurezei forțate, hipertiroidismului, hipoparatiroidismului, hipocalcemiei, malabsorbției și pancreatitei acute. Niveluri crescute de magneziu în ser s-au detectat în cazul insuficienței renale, deshidratării, acidozei diabetice severe și bolii Addison.

2. SPECIMEN PROBA SI STABILITATE:

Ser sau plasmă heparinizată.

Nu utilizați plasmă tratată cu EDTA, oxalat sau citrat. Separați imediat serul. Probele hemolizate trebuie evitate din cauza concentrației mai ridicate de magneziu din eritrocite.

Magneziul în ser este stabil timp de 7 zile dacă este păstrat la temperaturi cuprinse între 15 și 25°C.

Urină: acidifiată cu 6 M HCl. Recoltați o probă din 24 de ore utilizând procedurile standard de laborator. Depozitaţi la 2-8°C.

3. METODA:

Spectrofotometrica

4. VALORI DE REFERINTA:

Ser:

Bărbati: 0,73–1,06 mmol/L (1,8–2,6 mg/dL)

Femei: 0,77–1,03 mmol/L (1,9–2,5 mg/dL)

Urină:

Adulţi: 3–5 mmol/24 h (73–122 mg/24 h)

Valorile preconizate pot varia în funcţie de vârstă, sex, tip probă, dietă şi localizare geografică. Fiecare laborator trebuie să verifice transferabilitatea valorilor preconizate propriei sale populaţii şi, dacă este necesar, să determine propriul interval de referinţă conform bunelor practici de laborator. În scopuri de diagnostic rezultatele trebuie să fie evaluate mereu împreună cu antecedentele medicale şi alte rezultate.

Aceste valori sunt dedicate sistemelor Beckman Coulter. In cazul in care acest test este efectuat pe un alt sistem, valorile de mai sus pot fi diferite.

5. BIBLIOGRAFIE:

1. Metoda de lucru Beckman Coulter

2. Frances Fischbach – A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests – Lippincott Williams &Wilkins, USA, 8 Ed. 2009

3. Jacques Wallach – Interpretarea testelor de diagnostic – Editura Stiintelor Medicale, Romania, Ed. 7

Top