Alfa amilaza

1. INFORMATII GENERALE SI RECOMANDARI:

Amilazele sunt un grup de hidrolaze care degradează carbohidraţi complecşi formaţi din unităţi de alfa-D-glucoză legate prin atomii de carbon 1 şi 4 aflaţi pe reziduuri de glucoză adiacente. În corp, amilaza este prezentă în mai multe organe şi ţesuturi. Concentraţia cea mai mare este prezentă în pancreas, unde enzima este sintetizată de către celulele acinare şi apoi secretată în tractul intestinal prin intermediul sistemului ductului pancreatic. Glandele salivare secretă, totodată, o amilază capabilă de a iniţia hidroliza amidonului în timp ce mâncarea încă este în gură şi în esofag. Bolile care au ca rezultat creşterea alfa-amilazei plasmei includ: pancreatită acută, oreion, alcoolism, insuficienţă renală şi boli precum hepatită virală, SIDA, tifos abdominal, sarcoidoză şi traume ale abdomenului superior. În cazul pancreatitei acute, amilaza creşte la 5–6 ore de la instalarea simptomelor şi rămâne ridicată pentru 2–5 zile. Creşterea în activitatea plasmei nu reflectă severitatea bolii şi, invers, deteriorarea severă a pancreasului poate să nu provoace o creştere semnificativă în concentraţia plasmatică a alfa-amilazei pancreatice. Alfa-amilaza este excretată prin filtrare glomerulară şi apoi 50% din aceasta se resoarbe la nivelul tubulilor. Această reabsorbţie este redusă semnificativ la afectarea tubulară tranzitorie, după arsuri, în prezenţa cetoacidozei diabetice şi pancreatite acute, precum şi proteinuriei, ducând la o creştere a clearance-ului alfa-amilazei. Măsurarea alfa-amilazei în urină este indicată în investigarea hiperamilazemiei asociate cu macroamilazemia sau insuficienţa renală. Hipoamilazemia a fost observată în fibroza chistică avansată, bolile hepatice severe şi pancreatectomie. De asemenea, ca urmare a concentrării scăzute a fracţiei salivare, hipoamilazemia a fost identificată la subiecţii obezi.

2. SPECIMEN PROBA SI STABILITATE:

Ser sau plasmă heparinizată. Stabil în ser şi plasmă timp de 7 zile, atunci când este depozitat la 2-25°C. Plasma care utilizează EDTA, oxalat şi citrat trebuie evitată.

Urină: Probă programată sau aleatorie. Stabil în urină timp de 10 zile atunci când este depozitat la 2-8°C şi 2 zile atunci când este depozitat la 15–25°C.

3. METODA:

Spectrofotmetrica

4. VALORI DE REFERINTA:

Ser/Plasmă: 28−100 U/L (0,46–1,66 μkat/L)

Urină:

Bărbat: ≤ 490 U/L (8,16 μkat/L) sau 280 U/g de creatinină

Femeie: ≤ 450 U/L (7,50 μkat/L) sau 380 U/g de creatinină

Valorile preconizate pot varia în funcţie de vârstă, sex, tip probă, dietă şi localizare geografică. Fiecare laborator trebuie să verifice transferabilitatea valorilor preconizate propriei sale populaţii şi, dacă este necesar, să determine propriul interval de referinţă conform bunelor practici de laborator. În scopuri de diagnostic rezultatele trebuie să fie evaluate mereu împreună cu antecedentele medicale şi alte rezultate.

Aceste valori sunt dedicate sistemelor Beckman Coulter. In cazul in care acest test este efectuat pe un alt sistem, valorile de mai sus pot fi diferite.

5. BIBLIOGRAFIE:

1. Metoda de lucru Beckman Coulter

2. Frances Fischbach – A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests – Lippincott Williams &Wilkins, USA, 8 Ed. 2009

3. Jacques Wallach – Interpretarea testelor de diagnostic – Editura Stiintelor Medicale, Romania, Ed. 7

Top