Albumina

1. INFORMATII GENERALE SI RECOMANDARI:

Albumina este proteina prezentă în cea mai mare cantitate în plasma umană, reprezentând 55–65% din proteinele totale. Funcțiile sale biologice primare sunt transportul și depozitarea unei serii largi de liganzi, cu scopul de a menține presiunea oncotică a plasmei și de a servi drept sursă de aminoacizi endogeni. Albumina leagă și solubilizează compușii nepolari precum bilirubina plasmatică și acizii grași cu lanț lung. De asemenea, leagă și numeroase produse farmaceutice. Hiperalbuminemia este rară și este cauzată de deshidratarea severă și staza venoasă avansată. Hipoalbuminemia poate fi cauzată de un deficit de sinteză, de exemplu, în bolile hepatice sau în dietele hipoproteice, de catabolismul crescut în urma unor leziuni și inflamații tisulare, de absorbția de aminoacizi scăzută determinată de sindroamele de malabsorbție sau malnutriție, de pierderea de proteine către exterior, observată în sindromul nefrotic, enteropatii sau arsuri și de distribuție alterată, de exemplu, în cazul ascitei. Hipoalbuminemia severă duce la apariția unui dezechilibru a presiunii oncotice intravasculare, care provoacă dezvoltarea edemului. Măsurătorile de albumină sunt vitale pentru înțelegerea și interpretarea nivelurilor de calciu și magneziu deoarece acești ioni sunt legați de albumină, iar scăderea valorilor albuminei este direct responsabilă pentru scăderea concentrațiilor lor.

2. SPECIMEN PROBA SI STABILITATE:

Ser şi EDTA sau plasmă heparinizată. Plasma și serul separate sunt stabile timp de 30 de zile dacă sunt depozitate la temperaturi cuprinse între 2 și 8°C și timp de 7 zile dacă sunt depozitate la temperaturi cuprinse între 15 și 25°C.

3. METODA:

Spectrofotometrica

4. VALORI DE REFERINTA:

Ser (Adulţi): 35–52 g/L (3,5–5,2 g/dL)

Ser (Nou-născut 0–4 zile): 28–44 g/L (2,8–4,4 g/dL)

Valorile preconizate pot varia în funcţie de vârstă, sex, tip probă, dietă şi localizare geografică. Fiecare laborator trebuie să verifice transferabilitatea valorilor preconizate propriei sale populaţii şi, dacă este necesar, să determine propriul interval de referinţă conform bunelor practici de laborator. În scopuri de diagnostic rezultatele trebuie să fie evaluate mereu împreună cu antecedentele medicale şi alte rezultate.

Aceste valori sunt dedicate sistemelor Beckman Coulter. In cazul in care acest test este efectuat pe un alt sistem, valorile de mai sus pot fi diferite.

5. BIBLIOGRAFIE:

1. Metoda de lucru Beckman Coulter

2. Frances Fischbach – A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests – Lippincott Williams &Wilkins, USA, 8 Ed. 2009

3. Jacques Wallach – Interpretarea testelor de diagnostic – Editura Stiintelor Medicale, Romania, Ed. 7

Top