Bilirubina directa

1. INFORMATII GENERALE SI RECOMANDARI:

80–85% din bilirubina produsă zilnic provine din hemoglobina eliberată prin descompunerea eritrocitelor senescente, restul de 15–20% rezultând din descompunerea proteinelor care conțin hem, cum ar fi mioglobina, citocromii, catalazele și din măduva osoasă ca rezultat al unei eritropoieze ineficiente. Din cauza solubilității slabe în apă, bilirubina neconjugată (bilirubina indirectă) este transferată la ficat legat de albumină. În interiorul hepatocitelor este conjugat rapid cu acid glucuronic pentru a produce bilirubină monoglucuronidă și diglucuronidă (bilirubină directă), care vor fi excretate în bilă împreună cu toți constituenții biliari normali. Cu toate că icterul prehepatic (de exemplu, anemia hemolitică și icterul neonatal) este în principal asociat cu creșterea nivelului de bilirubină neconjugată, evaluarea bilirubinei directe este utilă în determinarea icterului hepatic și posthepatic. Printre bolile de origine hepatică cu hiperbilirubinemie predominant conjugată se numără hepatita virală acută și cronică, ciroza hepatică și carcinomul hepatocelular. Printre bolile de origine posthepatică cu hiperbilirubinemie predominant conjugată se numără colestaza extrahepatică și respingerea ficatului transplantat. Printre hiperbilirubinemiile cronice congenitale conjugate se numără sindromul Dubin-Johnson și sindromul Rotor. Bolile hiperbilirubinemice cronice congenitale pot fi diferențiate de tipurile de bilirubinemie dobândite prin măsurarea fracțiunilor de bilirubină și detectarea activităților normale ale enzimelor hepatice.

2. SPECIMEN PROBA SI STABILITATE:

Ser și plasmă heparinizată: produs stabil timp de 3 zile dacă este păstrat la temperaturi cuprinse între 15 și 25°C.

Chiar și o hemoliză ușoară poate duce la reducerea valorii. De aceea, trebuie evitate probele de acest tip și probele lipemice.

3. METODA:

Spectrofotometrica

4. VALORI DE REFERINTA:

Adulti si copii: < 3,4 μmol/L (< 0,2 mg/dL)

Valorile preconizate pot varia în funcţie de vârstă, sex, tip probă, dietă şi localizare geografică. Fiecare laborator trebuie să verifice transferabilitatea valorilor preconizate propriei sale populaţii şi, dacă este necesar, să determine propriul interval de referinţă conform bunelor practici de laborator. În scopuri de diagnostic rezultatele trebuie să fie evaluate mereu împreună cu antecedentele medicale şi alte rezultate.

Aceste valori sunt dedicate sistemelor Beckman Coulter. In cazul in care acest test este efectuat pe un alt sistem, valorile de mai sus pot fi diferite.

5. BIBLIOGRAFIE:

1. Metoda de lucru Beckman Coulter

2. Frances Fischbach – A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests – Lippincott Williams &Wilkins, USA, 8 Ed. 2009

3. Jacques Wallach – Interpretarea testelor de diagnostic – Editura Stiintelor Medicale, Romania, Ed. 7

Top