Gamma-glutamiltransferaza (GGT)

1. INFORMATII GENERALE SI RECOMANDARI:

Gamma-glutamiltransferaza (GGT) aparține unui grup de peptidaze care catalizează transferul aminoacizilor de la o peptidă la alta și, prin urmare, acționează ca transferaze de aminoacizi. Enzima reacționează numai cu peptidele și compușii peptidici care conțin reziduuri de glutamat terminal atribuite restului de compuși prin carboxilul terminal. GGT este prezent în toate celulele organismului, cu excepția celor musculare. Cu toate acestea, enzima prezentă în ser pare să fie de origine predominant hepatobiliară. Creșterea de GGT este întotdeauna un indicator al leziunilor hepatice, dacă enzimele specifice ficatului, cum ar fi ALT, GLDH sau CHE, sunt, de asemenea, anormale. Cu toate acestea, nivelurile de GGT nu sunt foarte utile pentru diferențierea diferitelor tipuri de boli hepatice. GGT crește dramatic în cazul obstrucției intrahepatice sau posthepatice. Este mai sensibil decât fosfataza alcalină în detectarea icterului obstructiv, colangitei și colecistitei. Creșterile apar în stadiile inițiale și sunt mai de durată. GGT crește și în cazul pacienților care suferă de hepatită infecțioasă, în cazul ficatului gras, pancreatitei acute și cronice și în cazul pacienților cărora li se administrează medicamente precum fenitoina sau fenobarbitalul. Deoarece nivelurile crescute de GGT sunt observate în cazul pacienților care suferă de ciroză alcoolică și în majoritatea serurilor recoltate de la alcooolici înveterați, testul GGT joacă un rol important în detectarea alcoolismului, leziunilor hepatice cauzate de alcool și în monitorizarea abstinenței la alcool. Enzima este utilă și pentru raportarea la colesterolul HDL în cazul abuzului de alcool, fosfatazei alcaline implicate în bolile hepatice cauzate de alcool și aspartataminotransferazei pentru diferențierea hepatitei neonatale de atrezia biliară.

2. SPECIMEN PROBA SI STABILITATE:

Ser şi EDTA sau plasmă heparinizată. Stabila în ser şi plasmă timp de 7 zile, atunci când este depozitat la 2-25°C.

3. METODA:

Spectrofotometrica

4. VALORI DE REFERINTA:

Bărbat (Adult): < 55 U/L (0,92 μkat/L)

Femeie (Adult): < 38 U/L (0,63 μkat/L)

Copii:

Băiat:

1−182 zile: 12−122 U/L (0,2–2,03 μkat/L)

183−365 zile: 1−39 U/L (0,02−0,65 μkat/L)

1 an−12 ani: 3−22 U/L (0,05−0,37 μkat/L)

13 an−18 ani: 2−42 U/L (0,03−0,7 μkat/L)

Femeie:

1−182 zile: 15−132 U/L (0,25-2,2 μkat/L)

183−365 zile: 1−39 U/L (0,02−0,65 μkat/L)

1 an−12 ani: 4−22 U/L (0,07−0,37 μkat/L)

13 an−18 ani: 4−24 U/L (0,07−0,4 μkat/L)

Valorile preconizate pot varia în funcţie de vârstă, sex, tip probă, dietă şi localizare geografică. Fiecare laborator trebuie să verifice transferabilitatea valorilor preconizate propriei sale populaţii şi, dacă este necesar, să determine propriul interval de referinţă conform bunelor practici de laborator. În scopuri de diagnostic rezultatele trebuie să fie evaluate mereu împreună cu antecedentele medicale şi alte rezultate.

Aceste valori sunt dedicate sistemelor Beckman Coulter. In cazul in care acest test este efectuat pe un alt sistem, valorile de mai sus pot fi diferite.

5. BIBLIOGRAFIE:

1. Metoda de lucru Beckman Coulter

2. Frances Fischbach – A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests – Lippincott Williams &Wilkins, USA, 8 Ed. 2009

3. Jacques Wallach – Interpretarea testelor de diagnostic – Editura Stiintelor Medicale, Romania, Ed. 7

Top