Anticorp citomegalovirus IgM

1. INFORMATII GENERALE SI RECOMANDARI:

Citomegalovirusul uman (CMV) este un membru al familiei Herpesviridae. CMV se găseşte la nivel global, în toate locațiile geografice şi grupurile socioeconomice şi infectează între 40–100% din populaţie până la vârsta de 40 de ani. CMV este transmis de la persoană la persoană prin contact apropiat non-sexual, activitate sexuală, alăptare, transfuzii cu sânge şi transplant de organe, dar nu s-a dovedit a fi transmisibil prin secreţii respiratorii sau virusuri aerosolizate. Infectarea primară cu CMV poate fi însoţită de simptome generale similare cu cele ale gripei, dar este adesea asimptomatică pentru gazda imunocompetentă. Odată ce a avut loc infectarea primară, virusul se răspândeşte în diverse secreţii ale corpului, mai ales urină şi salivă. Excreţia CMV poate fi continuă sau intermitentă, având o durată de câteva săptămâni, în cazul adulţilor, dar continuând frecvent, timp de luni sau ani, în cazul copiilor de vârstă mică. După perioada de excreţie virală, virusul intră într-o fază latentă. Reactivarea virusului CMV latent poate avea loc de câteva ori în decursul unei vieţi, fără consecinţe semnificative pentru individ. CMV este o infecţie oportunistă gravă printre indivizii imuno-compromişi. Infecţia CMV este o problemă serioasă pentru femeile la vârsta la care pot avea copii, deoarece este o cauză a pierderii auzului şi a vederii, precum şi a retardului mental printre copiii infectaţi pe cale congenitală. Mai mulţi copii suferă de dizabilităţi grave cauzate de CMV congenital decât de mai multe boli ale copilăriei mai cunoscute, precum sindromul Down sau sindromul alcoolismului fetal. Infecţia primară dobândită în timpul sarcinii prezintă cel mai mare risc pentru fetus, deoarece există şi anumite riscuri provocate de reactivarea CMV latent. Rata de transmisie de la mamă la făt în urma infecţiei primare este estimată a fi de 40%. Aproximativ 10% din sugarii infectaţi prezintă simptomela naștere, 20–30% dintre aceştia vor muri și, de cele mai multe ori, supravieţuitorii vor dezvolta sechele.7 Din cei 90% de sugari infectaţi asimptomatici, 10–15% vor suferi de afecţiuni întârziate (retard mintal, de auz sau pierderea vederii).4,8 Deoarece cele mai multe infecţii cu CMV sunt fie asimptomatice, fie însoţite de simptome care nu sunt specifice pentru CMV, tehnicile de laborator sunt singurul mijloc de diagnosticare a infecţiei acute. Diagnosticul de infecţie CMV poate fi obţinut prin demonstraţia directă a virusului sau componentelor virusului în materiale patologice9 sau indirect, prin serologie. Răspunsul imun la CMV implică sinteza de anticorpi din clasa IgM la câteva săptămâni după infectare, urmată de anticorpi din clasa IgG.10 Testul serologic pentru IgM specific CMV este utilizat în general pentru a furniza dovezi ale unei infecţii active, însă nu este indicat pentru a face distincţia între infecţiile primare şi reactivate. În plus, unele persoane pot prezenta persistenţa IgM pe termen lung sau stimulare policlonală prin alţi agenţi care pot confunda determinarea. În cazuri rare, ar putea fi posibilă identificarea unei infecţii primare prin demonstrarea seroconversiei IgG, adică apariţia IgG specific CMV în serul unui individ care a fost anterior seronegativ.4 Atunci când rezultatele seroconversiei nu pot fi observate, trebuie să fie luată în considerare testarea de urmărire (de ex., aviditatea IgG CMV) pentru a defini în continuare starea clinică a pacientului. Detectarea anticorpilor IgM specifici CMV este doar primul pas 1. în diagnosticul diferenţial şi confirmarea infecţiei active cu CMV.

2. SPECIMEN PROBA SI STABILITATE:

Ser şi plasma heparinizata.

Probele sunt stabile 8 ore la temperatura camerei, 48 de ore la 2-8°C si timp indelungat la -20°C ( o singura decongelare ).

3. METODA:

Chemiluminiscenta

4. VALORI DE REFERINTA:

Tiparele infectării cu CMV variază semnificativ în cadrul şi între anumite grupuri geografice şi socio-economice. Prevalenţa infectării creşte proporţional cu vârsta pacientului. Se estimează că 40%–100% din populaţie este susceptibilă infectării până la vârsta de 40 de ani. Prevalenţa preconizată pentru IgM specific CMV este în general scăzută, însă este influenţată de instrucţiunile de testare locale sau naţionale şi depinde de caracteristicile unice ale populaţiilor de testare individuale. Și natura tranzitorie a răspunsului IgM se adaugă incertitudinii previziunilor privind prevalenţa. Ca urmare a acestei variabilităţi substanţiale, fiecare laborator trebuie să stabilească aşteptările privind prevalenţa în baza propriei populaţii specifice de pacienţi.

Aceste valori sunt dedicate sistemelor Beckman Coulter. In cazul in care acest test este efectuat pe un alt sistem, valorile de mai sus pot fi diferite.

5. BIBLIOGRAFIE:

1. Metoda de lucru Beckman Coulter

2. Frances Fischbach – A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests – Lippincott Williams &Wilkins, USA, 8 Ed. 2009

3. Jacques Wallach – Interpretarea testelor de diagnostic – Editura Stiintelor Medicale, Romania, Ed. 7

Top