Anticorp Citomegalovirus IgG

1. INFORMATII GENERALE SI RECOMANDARI:

Citomegalovirusul uman (CMV) este un membru al familiei Herpesviridae. CMV se găseşte la nivel global, în toate locaţiile geografice şi grupurile socioeconomice şi infectează între 40–100% din populaţie până la vârsta de 40 de ani. CMV este transmis de la persoană la persoană prin contact apropiat non-sexual, activitate sexuală, alăptare, transfuzii cu sânge şi transplant de organe, dar nu s-a dovedit a fi transmisibil prin secreţii respiratorii sau virusuri aerosolizate. Infectarea primară cu CMV poate fi însoţită de simptome generale similare cu cele ale gripei, dar este adesea asimptomatică pentru gazda imunocompetentă. Odată ce a avut loc infectarea primară, virusul se răspândeşte în diverse secreţii ale corpului, mai ales urină şi salivă. Excreţia CMV poate fi continuă sau intermitentă, având o durată de câteva săptămâni, în cazul adulţilor, dar continuând frecvent, timp de luni sau ani, în cazul copiilor de vârstă mică. După perioada de excreţie virală, virusul intră într-o fază latentă. Reactivarea virusului

CMV latent poate avea loc de câteva ori în decursul unei vieţi, fără consecinţe semnificative pentru individ. CMV este o infecţie oportunistă comună printre indivizii imuno-compromişi. Infecţia CMV este o problemă serioasă pentru femeile la vârsta la care pot avea copii, deoarece este o cauză a pierderii auzului şi a vederii, precum şi a

retardului mental printre copiii infectaţi pe cale congenitală. Mai mulţi copii suferă de dizabilităţi grave cauzate de CMV congenital decât de mai multe boli ale copilăriei mai cunoscute, precum sindromul Down sau sindromul alcoolismului fetal. Infecţia primară dobândită în timpul sarcinii prezintă cel mai mare risc pentru fetus, deoarece există şi anumite riscuri provocate de reactivarea CMV latent. Deoarece cele mai multe infecţii cu CMV sunt fie asimptomatice, fie însoţite de simptome care nu sunt specifice pentru CMV, tehnicile de laborator sunt singurul mijloc de diagnosticare a infecţiei acute. Diagnosticul de infecţie CMV poate fi obţinut prin demonstraţia directă a virusului sau componentelor virusului în materiale patologice sau indirect, prin serologie. Răspunsul imun la CMV implică sinteza de anticorpi din clasa IgM la câteva săptămâni după infectare, urmată de anticorpi din clasa IgG. Testul serologic pentru IgG specific CMV este utilizat în general pentru a evalua starea serologică a indivizilor în populaţiile cu risc. Acesta poate fi, de asemenea, utilizat împreună cu testul IgM pentru a ajuta la diagnosticul infecţiei active cu CMV. În anumite cazuri, ar putea fi posibil să se facă o deosebire între o infecţie primară de o reactivare, o infecţie cronică, persistenţă IgM sau stimulare policlonală prin demonstrarea seroconversiei IgG, adică apariţia IgG specific CMV în serul unui individ care a fost anterior seronegativ. Un rezultat IgG reactiv furnizează semne prezumtive de expunere la CMV, dar nu implică imunitate.

2. SPECIMEN PROBA SI STABILITATE:

Ser şi plasma heparinizata.

Probele sunt stabile 8 ore la temperatura camerei, 48 de ore la 2-8°C si timp indelungat la -20°C ( o singura decongelare ).

3. METODA:

Chemiluminiscenta

4. VALORI DE REFERINTA:

Prevalența generală şi modelele infecției variază foarte mult în cadrul populațiilor geografice specifice şi în întreaga lume. Ratele seropozitive cresc odată cu vârsta, dar prevalența globală este, de asemenea, influențată, în mod semnificativ, de factori legați de practici sociale şi condiții socio-economice. Estimările pentru seroprevalență publicate pentru populațiile adulte selectate în Europa, America de Nord, Africa şi Asia se întind de la aproximativ 30–100%. De asemenea, o variație largă similară se regăseşte în estimările seroprevalenței pentru femeile de vârstă fertilă. Ca urmare a acestei variabilităţi substanţiale, fiecare laborator trebuie să stabilească aşteptările privind prevalenţa în baza propriei populaţii specifice de pacienţi.

Aceste valori sunt dedicate sistemelor Beckman Coulter. In cazul in care acest test este efectuat pe un alt sistem, valorile de mai sus pot fi diferite.

5. BIBLIOGRAFIE:

1. Metoda de lucru Beckman Coulter

2. Frances Fischbach – A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests – Lippincott Williams &Wilkins, USA, 8 Ed. 2009

3. Jacques Wallach – Interpretarea testelor de diagnostic – Editura Stiintelor Medicale, Romania, Ed. 7

Top