Eficienta cafelei

In cadrul conferintei SLEEP 2016, organizata anual de American Academy of Sleep Medicine si Sleep Research Society, a fost prezentat un studiu despre efectul cofeinei in relatie cu acumularea starii de oboseala.

Cofeina pe care o folosim pentru a compensa orele pierdute noaptea tarziu sau orele pe care trebuia sa le mai dormim dimineata, devine inutila dupa 3 nopti in care ne-am privat organismul de somn. Participantii la studiu au fost nevoiti sa doarma 5 ore pe noapte timp de 5 zile consecutiv, un scenariu deloc nerealist in conditiile unei saptamani de lucru cu termene limita si escaladari de situatie la serviciu si acasa, ceea ce si-au si dorit cercetatorii sa recreeze.

In fiecare zi, la ora 8 dimineata si la pranz (ore obisnuite pentru cei care beau cafea), participantilor li s-au administrat 200 mg de cofeina (aprox. doza de cofeina dintr-o cafea mare) iar cercetatorii au masurat viteza de reactie, starea de somnolenta si starea psihica a acestora. De la mijlocul celei de-a treia zi, grupul de studiu reactiona la fel de lent si adormea la fel de repede intr-o camera intunecata ca si grupul placebo. Pe parcursul studiului, grupul placebo a fost supus aceleeasi privari de somn dar fara a beneficia de cofeina. Membrii grupului de studiu au fost chiar mai agitati si nervosi decat cei din grupul placebo.

Inainte de inceperea studiului, participantii beau in medie o cana mare de cafea pe zi. Din ce motiv aceeasi cantitate de cofeina nu te mai “ajuta” dupa trei nopti de privare de somn, nu e complet explicat, dar poate fi din cauza reactiilor care au loc in creierul nostru odata cu acumularea oboselii.

Pe masura ce deficitul de somn creste, creste si nivelul unui neurotransmitator cerebral asociat cu starea de somnolenta. Cafeina in mod obisnuit blocheaza acest neurotransmitator, dar atunci cand nivelul sau creste foarte mult, doza obisnuita de cofeina nu isi mai produce efectul. 

Cercetatorii cred ca exista un punct limita care atunci cand este depasit cofeina nu mai poate ajuta, singura solutie pentru refacerea persoanei fiind somnul. Totusi, in prima zi a studiului, cand subiectii erau dupa doar o noapte de somn insuficient, acestia si-au mentinut viteza de reactie si chiar au mentionat ca se simt mai bine decat inainte de inceperea studiului. In schimb, viteza de reactie si starea de bine a grupului placebo au scazut din prima zi.

In concluzie, cofeina din cafea, ceai sau oricare alta forma de administrare pe care o preferati isi face efectul pentru una sau doua nopti de somn insuficient. Peste aceasta limita, si pentru sanatatea dvs, singurul remediu al oboselii ramane somnul.

Top