Constipatia: cauze, analize si tratament

Constipația reprezintă o problemă cu care se confruntă 30% dintre indivizii societăților de cultură și cu stil de viață occidental, peste 10% consumând medicamente sau ceaiuri cu rol laxativ pentru rezolvarea acestei afecțiuni ce își pune amprenta asupra calității vieții. Se consideră constipație cronică atunci când simptomele se manifestă pentru cel puțin 12 săptămâni în ultimul an. Dar pentru a știi când putem spune că ne confruntăm cu constipația, trebuie mai întâi să știm ce înseamnă a avea un tranzit intestinal normal.

Ei bine, în principiu, un individ prezintă între 3 scaune pe zi și 3 pe săptâmână.

Ce înseamnă scaun normal?

Scaunul normal trebuie să fie format, de consistență plastică, având o greutate între 150-200g/zi (nu trebuie cântărit, ne putem da seama ochiometric) și trebuie să fie eliminat fără a depune efort și fără a întâmpina durere, generând în final o senzație de evacuare completă.

Scaunul normal este definit clinic şi paraclinic prin câțiva parametri:

  • intervalul între scaune
  • volumul
  • greutatea
  • consistența scaunului (având ca parametru principal hidratarea)
  • timpii de tranzit (exprimați prin numãrul de markeri ingerați şi eliminați prin scaun)

Cu ce se confruntă pacientul constipat?

În ceea ce privește simptomatologia, pacientul constipat poate fi total asimptomatic sau poate avea asociate anumite simptome precum meteorism abdominal, durere la defecație, sângerare rectală, falsă diaree (în cadrul unei constipații severe, atunci când rectul este foarte plin, mici cantități de conținut intestinal lichid se pot scurge pe lângă scaunul solid, dând naștere unei false diarei).

Factori de risc ai constipației:

  • avansarea în vârstă
  • sexul feminin -> este raportată o incidență mai mare a constipației la femei
  • dietă: dietă săracă în fibre și aportul redus de calorii; ingestia insuficientă de lichide sunt factori ce se asociază cu constipația
  • modul de viață:
  • imobilizarea la pat
  • spitalizarea
  • inactivitatea in general
  • constipația călătorului
  • condițiile precare de sanitație
  • dificultatea de a sta pe scaunul de WC
  • dificultatea de a se deplasa la WC
  • sarcina
  • depresia
  • medicamente: neuroleptice, antidepresive, antiparkinsoniene, clonidină, fierul oral, preparate cu aluminiu, opiacee (imodium, codeină, morfină)
  • boli organice rectocolonice: fisuri anale, operații pelvine, cancerul rectocolonic, diverticuloza colonică, megarectul idiopatic, ruptura de perineu, prolapsul hemoroidal și rectal
  • boli extraintestinale: hipotirodismul, diabetul zaharat, depresiile, scleroza în plăci, leziunile măduvei spinării, boala Parkinson, boala Hirschprung
  • colonul iritabil cu dominanța constipației sau cu alternanța constipație-diaree
  • constipația cronică funcțională (constipația colonică idiopatică)

Ce probe de laborator trebuie să luăm în vedere la pacientul constipat?

  • hemoleucograma
  • sideremia
  • ionograma sericã
  • sindromul biologic inflamator
  • testarea calprotectinei fecale
  • testarea hormonilor tiroidieni
  • hemoragiile oculte în scaun

Investigații necesare în anumite condiții:

Efectuarea de investigații la pacientul cu constipație genereazã o discuție fãrã granițe. Dacã boala se manifestã sever, atunci investigațiile trebuie efectuate indiferent de vârstã.

  • Irigografia simplã sau cu dublu contrast – poate decela obstrucțiile intestinale, megacolonul, megarectul, dilatarea segmentarã (de exemplu, în boala Hirschprung).
  • Rectosigmoidoscopia sau colonoscopia – au ca scop excluderea unor obstrucții, cum sunt cancerul colorectal, stenozele postoperatorii etc.
  • Manometria recto-analã – este necesarã pentru investigarea constipației „terminale”. Manometria anorectalã urmãreşte mai mulți parametri: sfincterul anal extern şi funcția muşchiului puborectalis, relaxarea reflexã a sfincterului intern atunci când rectul este destins, coordonarea acestor muşchi în timpul defecației.
  • Manometria colonicã – este eficientã în diferențierea constipației funcționale (cu inerție colonicã) de cea generatã de boli neuromusculare neclare. Utilizarea este utilã la copii în situația în care diagnosticul constipației este nerelevant.
  • Proctosigmoidografia defecograficã – trebuie efectuatã dacã se suspecteazã o anomalie de evacuare fecalã. Rectosigmoidul se umple cu bariu şi se urmãreşte fluoroscopic actul de defecație. Acest test poate arãta modificãri ale unghiului anorectal în timpul defecației, prezența slãbiciunii planşeului pelvin, prolapsul rectal tranzitoriu, invaginația.
  • Tranzitul colonic şi timpii de tranzit – se realizeazã la pacienții cu suspiciunea de tulburare a motilitãții colonului. Markerii radioopaci sunt administrați pe cale oralã. Pasajul lor este urmãrit cu ajutorul radiografiilor zilnice. Se înregistreazã timpul necesar markerilor de a tranzita tubul digestiv şi locul unde aceştia pot fi reținuți. Un pacient cu obstrucție tinde sã reținã markerii în colonul stâng şi sigmoid, spre deosebire de cel cu afectarea motilitãții unde markerii pot fi reținuți pe toatã lungimea colonului.
  • Scintigrafia de tranzit colonic
  • Capsula endoscopicã – oferã informații despre motilitatea tuturor segmentelor intestinale. Este costisitoare, dar încã în evaluare. Studiile electromiografice anorectale sunt utilizate pentru demonstrarea unei patologii musculare intrinseci a sfincterelor.

Tratament:

În ceea ce privește tratamentul constipației, trebuie avute în prim plan identificarea și înlăturarea cauzei generatoare a acestei disfuncții. Când avem de a face cu constipația funcțională, planul terapeutic trebuie sa se axeze pe modificarea dietei ca prim pas și implicit a stilului de viață. Dieta pacientului cu constipație trebuie să conțină fibre (rezidii) și apă.

Pentru a schimba profilul tranzitului intestinal, cantitatea de fibre ingerate trebuie să fie semnificativă. Astfel, trebuie ingerate vegetale cu un conținut mare de fibre și cu puține calorii pentru a asigura un volum final suficient. Vegetalele fierte îndeplinesc aceste condiții, fiind totodată “mai comestibile” în cantități mai mari și sunt de preferat în locul celor crude. Consumul de sucuri ce conțin pulpă de fructe sunt de preferat la pacienții constipați.

Trebuie avută în vedere eliminarea alimentelor ce produc sațietate precoce (alimente bogate în calorii și cu puține rezidii) pentru a putea ingera o cantitate cât mai mare de fibre. Totuși, dieta reușește să rezolve 40-50% din cauzele constipației, pacientul fiind de multe ori pus în situația de a sări peste mese din cauza orarului aglomerat și a stresului profesional.

Când dieta cu fibre este insuficientă, se pot administra anumite preparate ce conțin fibre prelucrate, preparate ce se găsesc în farmacii: methyl-celuloza, hemiceluloza (Citrucel, Metamucyl, Psyllium) etc., care ingerate cu cantitãți suficiente de lichide surmonteazã deficiențele dietetice.

Al doilea pas în abordarea gradualã este de a adãuga laxative:

  • Laxativele osmotice (zaharide nerezorbabile): lactuloza ,soluțiile Macrogol (Forlax, Fortrans, Endofalk), manitolul;
  • Laxativele saline (acționeazã tot prin mecanism osmotic): hidroxidul de magneziu, sulfatul de magneziu, citratul de magneziu, fosfatul de sodiu -Laxativele emoliente: glicerina, uleiurile minerale, oleul de parafinã
  • Laxative iritante: preparate de antrachinonã (cruşin, ciocolax, ceaiuri), docusatul de sodiu, senna, cascara, aloe, rubarba, bisacodyl (înrudit cu antrachinonele) (Dulcolax), oleul de ricin
  • Medicamente cu efect complex: Prucalopride, Renzapridul – este 5-HT4 receptor agonist/5-HT3 receptor antagonist- în evaluare, Tegaserod-ul, Lubiprostone, Linaclotide, Methylnaltrerxone – util în tratamentul constipației, indus de utilizarea cronicã de opiacee (cancere, dependențe), Colchicina – administratã la dozã de 1 mg/zi pe termen lung, are efecte evidente pe creşterea tranzitului intestinal. Riscurile reacțiilor adverse îi limiteazã utilizarea.

Terapia prin biofeedback: tulburãrile de evacuare rãspund slab la tratamentul laxativ oral. Dacã o tulburare de evacuare joacã un rol considerabil în constipație, o reeducare perinealã prin biofeedback poate fi luatã în considerare.

Bibliografie:

 Gastroenterologie, coordonator Gabriel Constantinescu, Editura Niculescu, 2014

Autor: Stanciu Silviu

vegis.ro

Top