Cum prevenim si tratam pierderea parului?

Hormonii, alături de alte cauze de natură internă, pot determina pierderea părului. În timp ce subțierea firului de păr și apariția fenomenului de chelire poate fi mai jenantă pentru femei decât pentru bărbați, aceste afecțiuni sunt tratabile. Iată ce trebuie să știti despre căderea părului. Când vă gândiți la chelie și la căderea părului, probabil aveți ca punct de reper bărbații de vârstă mijlocie, cu o piele a scalpului straluctioare.

În timp ce aproximativ 85 la sută dintre bărbați suferă de subțierea părului, în mod semnificativ, înaintea atingerii pragului de 50 de ani, un procent de 40 la sută din femei experimentează căderea părului (cunoscută și sub numele de alopecie) tot până la vârsta de 50 ani. Din acest procent, mai mult de 50 la sută dintre femei vor avea o pierdere a părului perceptibilă. Această diferența majoră este cauzată și de către diferența dintre lungimea firului de par între bărbați și femei. În trecut, căderea părului și chelirea au fost catalogate drept probleme cosmetice minore, care nu necesită tratament. Dar astăzi există numeroase tratamente și alternative chirurgicale pentru prevenirea și tratarea unor astfel de afecțiuni, valabile atât pentru bărbați cât și pentru femei.

Trebuie ținut cont de faptul că pierderea părului poate afecta în mod serios stima de sine a femeii și imaginea sa în ansamblu. Femeile sunt mult mai afectate, din punct de vedere social, prin căderea părului, decât bărbații. Din această cauza este recomandată aplicarea unui tratament preventiv.

Cauzele pierderii parului

Numeroși factori pot determina pierderea părul, de la hormoni la stresul cauzat de factori externi. Iată câteva dintre principalele cauze ale căderii părului:

Alopecia anrogenetică Această afecțiune poate determina îmbătrânirea accentuată a scalpului, în special în partea superioară a capului. Este o afecțiune de natură hormonală. Studiile clinice încă nu au putut determina dacă este sau nu ereditară, dar constituie una dintre cele mai frecvente cauze ale pierderii părului. Boala a fost identificată la pacienți de toate vârstele, începând cu perioada de adolescență, dar la femei suferă modificări și accentuări majore în jurul perioadei de menopauza, din cauza schimbărilor hormonale.

Telogen Effluvium O altă cauza ce duce la pierderea părului este telogen effluvium, o afecțiune în care se pierd smocuri de par zilnic. Nașterea, intervenția chirurgicală, o dietă neadecvată, alături de alte evenimente de natură externă, ce acționează ca un factor declanșator, pot provoca efluviu telogen. Un studiu publicat în aprilie 2018 a constatat faptul că persoanele care au experimentat stresul cauzat de decesul unei persoane apropiate, un eveiment puternic emoțional precum divorțul sau un șoc ce a provocat o panică intensă, au experimentat forme mult mai agresive ale telogen effluvium.

Alopecia Areata Aceasta este o afecțiune autoimună care provoacă o cădere bruscă a părului deoarece sistemul imunitar atacă foliculii piloși. Anumite tulburări tiroidiene vă pot crește riscul apariției alopecia areata.

Coafurile Coafatul cu substanțe agresive, în mod repetat, alături de alte coafuri care țin părul prea strâns, pentru o perioadă lungă de timp, pot cauza subțierea firului și chiar pierderea părului. Prelucrarea părului cu substanțe chimice cum ar fi înălbitorul și uneltele de încălzire, pot deteriora părul și chiar cauza ruperea acestuia.

Deficitul nutrițional Anemia sau depozitele scăzute de fier, precum și o deficiență de proteine pot duce la pierderea părului. Căderea părului poate fi devastatoare pentru femei, deci intervenția timpurie este esențială.

Ca și în cele mai multe afecțiuni medicale, cheia o constituie prevenția, deoarece aceasta se dovedește, de cele mai multe ori, că fiind mai eficientă decât tratamentul.

Tratamente pentru pierderea părului

Din fericire, există mai multe opțiuni de tratament disponibile pentru prevenția pierderii părului. Tratarea problemelor care stau la baza pierderii părului, cum ar fi tulburarea tiroidiană sau deficiența nutrițională, poate inversa problemele de cădere a părului.

Cortizonul topic sau injectat Acest tratament poate ajuta la inversarea pierderii de păr, și funcționează foarte bine pentru pacienții cu alopecie areata.

Laser fototerapie Cunoscut și sub numele de terapie cu laser de nivel scăzut, acest tratament ușor poate ajuta la regenerarea părului.

Terapia cu plasmă (PRP) Acesta este un alt tratament pentru pierderea părului, care a crescut în popularitate în ultimii ani. În timpul unei sesiuni PRP, un tehnician extrage sângele unui pacient, apoi îl „rotește” pentru a extrage plasma. Plasma conține trombocite care favorizează creșterea părului. Tehnicianul injectează apoi plasmă în zonele de pe scalp afectate de căderea părului, de obicei 15 până la 20 de injecții pe sesiune PRP (pacienții necesită de obicei trei sesiuni lunare plus o programare ulterioară și apoi sesiuni anuale de întreținere).

Ca în orice altă afecțiune medicală, prevenția se poate dovedi mai eficientă decât tratamentul. Din această cauză, este recomandată aplicarea unui tratament cu rol preventiv, dar numai la indicațiile medicului dermatolog. Administrarea de suplimente medicale în regim propriu poate duce la efecte secunare nedorite. Întotdeauna apelați la cadre medicale specializate!

Top